Impresarul Victor Becali a declarat, luni, pe Aeroportul Henri Coandă, că fundașul Ștefan Radu a primit o ofertă de prelungire a contractului destul de bună din partea clubului Lazio Roma, dar a precizat că propunerea poate fi „și mai bună”.
„Radu este posibil să își prelungească înțelegerea. Avem o propunere din partea celor de la Lazio, vom discuta. Toată luna asta avem timp. Propunerea este destul de bună, dar poate fi și mai bună. Radu are evoluții bune și merită o propunere mai bună”, a spus impresarul la întoarcerea din Italia, unde a petrecut sărbătorile de iarnă.
Victor Becali a confirmat că există oferte de transfer de la alte cluburi pentru fundașul formației Lazio. „Există oferte de la alte cluburi pentru el, dar nu știu… luna asta vom discuta. Mercato este deschis până la sfârșitul lunii, așa că nu pot spune nimic acum”, a adăugat Becali.
Conform presei din Italia, Lazio Roma i-a propus lui Ștefan Radu un contract valabil cinci sezoane cu un salariu anual brut de 2 milioane de euro. Conform acelorași surse, jucătorul român în vârstă de 24 de ani, al cărui contract expiră în 2012, este dorit de cluburile Internaționale Milano, Napoli și Chelsea.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER